
O nouă înfăţişare, un nou conţinut, sub un nume deja cunoscut
Principalele atuuri ale unui Landini Landpower se rezumă la inovaţii tehnice, robusteţe şi fiabilitate.
Constructorul de tractoare din Fabbrico, Italia, nu a avut o misiune simplă când şi-a propus să producă urmaşul lui Landini Legend, care a fost un element foarte important în istoria Landini.
Chiar dacă Landpower nu mai reprezintă cel mai puternic model din gama Landini, acesta a rămas în continuare un punct de referinţă al robusteţii şi al economiei, reprezintând totodată o variantă unică în ceea ce priveşte raportul preţ/performanţe.
Unul din cele mai importante puncte de vedere la noul Landpower a fost protecţia mediului înconjurător prin reducerea noxelor emise, dar un rol important a avut şi încadrarea modelului în linia de stil unic al familiei de tractoare Landini întâlnită deja şi la modelul Powermaster.
În ceea ce priveşte propulsoarele folosite la modelele Landpower, acestea sunt rezultatul unei cooperări între Cummins şi Iveco, denumite „NEF”.
Alegerea propulsoarelor NEF aduce multe schimbări benefice modelului, acestea corespund normelor de poluare Euro 3. Sistemul de injecţie este mecanic şi motorul este fără electronică, o veste bună pentru utilizatorii care au experimentat întreţinerea motoarelor common rail.
Un avantaj al motoarelor NEF îl reprezintă şi faptul că, cuplul maxim este disponibil de la 1250 rot/min şi au un cuplu mai mare cu 6-9% decât cele folosite la generaţiile anterioare.
Variantele de echipare disponibile la modelul Landpower îndeplinesc cerinţele utilizatorilor.
Cei care doresc un tractor greu şi puternic, dar în acelaşi timp simplu sunt sfătuiţi să aleagă varianta Techno, iar cei orientaţi spre utilaje „Hi-Tech”, cu dotări de confort electronice şi electrohidraulice, pot alege modelele Top sau Top Tronic.
Transmisia tractoarelor Landini Landpower Techno are trei grupe de viteză cu şase trepte disponibile în fiecare grupă, cu inversor mecanic, viteza maximă fiind de 40 km/h.
Cele 18 viteze disponibile înainte şi cele 18 disponibile în marşalier sunt dublate de reductorul care face posibilă o reducere de 80 %, astfel viteza minimă de deplasare la turaţia nominală a motorului este de 280 m/oră.
Sistemul de prindere în trei puncte este controlat mecanic la modelul Techno, iar la modelul Top Tronic acesta este comandat electronic. O inovaţie a sistemului hidraulic o reprezintă o pompă hidraulică cu debit de 35 l/min separată de restul circuitului dedicată servodirecţiei şi comenzilor electrohidraulice, astfel sistemul de ridicare poate funcţiona la capacitate maximă în timpul manevrelor sau a altor operaţiuni. Debitul întregului sistem hidraulic este de 115 l/min. Rezervorul de combustibil este amplasat în partea stângă a tractorului sub cabină, alimentarea fiind comodă, stând în picioare lângă tractor.
Nivelul de confort al cabinei este radical îmbunătăţit în comparaţie cu modelele anterioare. Scara de acces în cabină a fost reproiectată, aceasta fiind mai robustă şi asigră un acces facil în
Vizibilitatea de jur-împrejur este foarte bună datorită suprafeţelor vitrate mari. În plafonul cabinei se găseşte o trapă transparentă, care poate fi acoperită cu o perdea mobilă, această trapă este de ajutor mai ales în lucrările efectuate cu încărcătorul frontal.
Datorită reproiectării cabinei, sistemul de aer condiţionat este amplasat în partea posterioară a plafonului, departe de căldura emisă de motor şi de aerul plin cu praf, iar filtrele de aer ale cabinei sunt amplasate în partea laterală a plafonului, introducând cel mai curat aer disponibil din jurul tractorului.
Bordul este alcătuit dintr-un afişaj analogic care ne arată turaţia motorului, un afişaj cu cristale lichide care oferă informaţii privind viteza de deplasare, turaţia prizei de putere, suprafaţa de teren lucrată şi indicatoare luminoase de avertizare.
Descarca
- Catalog Landini Landpower
- Fisa tehnica








